Montijo – Jurnal de călătorie zilele 1.-7.

posted in: Noutati | 0

  • Ziua 1: După o odihnă bună de la călătoria lungă am fost duși la Liceul Tehnologic din Montijo (Escola Profissional do Montijo) unde ne-am întâlnit și am făcut cunoștință cu direcțiunea școlii și cu reprezentanții agenților economici și am discutat împreună programa privind practica eleviilor noștrii. După amiază am fost duși la Lisabona la Piaţa Comerţului care este cunoscută şi sub numele de Piaţa Palatului (Terreiro do Paco) unde am făcut o plimbare frumoasă lângă malul Oceanului Atlantic.
  • Ziua a 2-a: Prezentare la agenți economici unde elevii noștrii sunt instruiți privind regulamentul interior precum și normele de SSM și PSI pe care trebuie să le respectă pe tot parcursul practicii. După amiază am ieșit împreună în centrul orașului Montijo.
  • Ziua a 3-a:Prima zi de practică la sera de flori “FLORINEVE” pentru agricultori, la hipermarketul “E.LECLERC” pentru brutari și la fabrica de prelucrare a cărnii “STEC” pentru cei prelucrători a cărnii.
  • Ziua a 4-a: A doua zi de practică . După amiază am fost duși la un Outlet din apropiere unde elevii petreceau timpul liber făcând cumpărături.
  • Ziua a 5-a: După practică am ieșit împreună la o plimbare pe străzile înguste ale orașului ajungând la malul râului Tajo unde am admirat frumusețea locului.
  • Ziua a 6-a: Excursie cu autocarul. După ce am trecut pe podul Vasco de Gama care leagă Montijo cu Lisabona ne-am oprit la stadionul Benfica unde am admirat statuia lui Eusébio da Silva Ferreira considerat unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile după care am vizitat și muzeul stadionului. Următoarea stație a fost în zona Parcului Națiunilor unde am luat prânzul în timp ce admiram frumosul pod Vasco de Gama pe malul Oceanului Atlantic. După o odihna scurtă am vizitat splendidul Oceanariu, unul dintre cele mai mari din Europa unde am admirat diversitatea formelor de viață din oceanele lumii. La final am fost duși în localitatea Moita unde am vizionat Corida, (din portugală corrida) care este o luptă cu tauri.
  • Ziua a 7-a: Excursie cu autocarul. După o lungă călătorie cu autocarul străbătând provincia Beira Litoral din regiunea centrală a Portugaliei, am ajuns în orașul Fatima, un loc cunoscut pentru sanctuarul său și pentru legendele și poveștile care au dus la crearea acestui punct de pelerinaj pentru vizitatori. Am vizitat și am admirat totodată Bazilica Măicii Domnului Rozariului, Capela San José și Biserica Sfintei Treimi. La drumul spre acasă am atins satul fortificat Obidos unde se servește faimosul aperitiv “Ginja de Obidos”. Pentru finală am fost duși în apropiere de Obidos la Parcul Buddha Eden unde am petrecut o oră plimbând între statuile lui Buddha admirând peisajul și diversitatea plantelor special amenajate.